De ce această carte? Pentru că după aproape un deceniu de tranziție găsesc că este o ipocrizie să nu poți ajunge ca analist la concluzii pertinente pe care să le transmiți semenilor. Experiența românească postcomunistă, fie individuală, fie la scară socială, cuprinde date de o concretețe suficientă decantării ideilor după criteriul funcționalității. Adică, altfel spus, ce merge și ce nu merge.

      Astăzi pare să fi devenit un obicei de a căuta sensul evoluțiilor, de aici sau de aiurea, doar în analizele concepute și publicate în Occident. Urmăriți standurile de cărți de oriunde în România și vi se va confirma întru totul acest adevăr.

      În absența analizelor proprii românești, ceea ce avem de făcut aici, adică tranziția de la comunism, ar fi, ca și ieri și alaltăieri, o schimbare ce se produce doar după o ideatică străină de experiența indigenă, pentru aceasta având nevoie să se desfășoare nefiresc și inconsistent numai de sus în jos. Ea ar fi receptată din nou ca fiind impusă din afară, chiar dacă este acceptată, ar fi privită ca o utopie a cărei miză este inevitabil anulată tocmai pentru că survine în coada de cometă a proiectului socialist proaspăt eșuat.

      Acum, la sfârșit de mileniu și mereu după aceasta, istoria se va mișca mai repede decât ne sugerează prestația intelectuală actuală. Dacă se va urma în continuare practica temporizării în exteriorizarea cunoașterii imediate, sub motivul istoricist al îndepărtării în timp pentru asigurarea obiectivității cognitive, prin aceasta sărăcind practic apriori orice proiect social în derulare, nu vom fi avansat prea mult dincolo de orizontul recurent, în esență, al schimbării de tip perestroika.

Autorul