Teoria economică a fiscalității situează în centrul preocupărilor studiul efectelor impozitului atât la nivel microeconomic, cât și macroeconomic. În acest sens, conceptul de bază este incidența fiscală: cine suportă în final povara impozitului și cum se difuzează aceasta, prin sistemul prețurilor, în întreaga economie.
Acționând asupra unor variabile la dispoziția sa – prețul sau cantitatea bunurilor sau factorilor de producție, localizarea, ș.a. –, contribuabilul definit prin lege va căuta să transfere asupra altor agenți povara fiscală a impozitului. Existența posibilității translatării poverii fiscale impune diferențierea între incidența formală (legală) a prelevării și incidența economică constând în impactul final asupra agenților.
Incidența fiscală a cunoscut diverse abordări în teoria economică:
- abordarea tradițională (David Ricardo, John Mainard Keynes) punând accent pe repartiția funcțională a veniturilor;
- abordarea marginalistă;
- abordarea axată pe repartiția individuală (Leon Walras);
- abordarea modernă care privește problemele repartiției individuale în cadrul modelului echilibrului parțial. Rezultatele sunt apoi reconsiderate în termenii echilibrului general și completate prin introducerea dimensiunii intertemporale și a celei teritoriale.
Indiferent dacă analiza se desfășoară în cadrul echilibrului parțial sau a celui general, incidența unui impozit depinde în principal de oferta și cererea agenților pe piețele bunurilor și serviciilor și de tipul de concurență care determină modul de stabilire a prețurilor.
Formarea prețurilor în economia de piață și, implicit, exercitarea rolului pe care sistemul prețurilor îl are în acest tip de organizare a economiei sunt determinate de structura de piață. Tipurile și formele de piață sunt consecința tipurilor și formelor de concurență.