În volumul II, se expune totalitatea calculelor, estimărilor pentru obținerea seriilor de indicatori ai temei, precum și metodologia de constituire a acestora pe sectoare, ramuri și activități economice până la agregatele de sinteză, exprimate în valori comparabile – în prețuri lei 1913. Se înfățișează astfel întregul sistem de elaborare a acestora, în formă detaliată și sistematică, precum și rezultatele de sinteză și agregatele finale ale produsului intern brut pentru anii 1862-1947.

      Această perioadă, din punct de vedere economico-social, pentru România reprezintă etapa determinantă de construcție statală și de instituționalizare a noilor structuri, de modernizare și de transformări fundamentale în componentele sociale, de europenizare a țării.

      Societatea românească, venită din stările retardate feudale, a fost astfel, așezată, chiar dacă nu la nivelul țărilor occidentale, pe structuri marfar-bănești, pe tipul proprietății și muncii libere (după 1864) pe temeiurile drepturilor și libertăților cetățenești consacrate, deși la început juridic-formal, de Constituția modernă din 1866.

     Legiferarea și instituționalizarea modernă, europeană a vieții publice, obligativitatea și extinderea științei de carte în popor odată cu reformarea rânduielilor rurale, etc., acestea au descătușat o mare parte din energiile umane, au declanșat resorturile obiective și subiective de asimilare a cunoștințelor, a tehnicilor și tehnologiilor mașiniste din străinătate, a științelor în universitățile recent create. Prin importul de capitaluri externe, prin introducerea revoluției industriale în economie, a căilor ferate, a extinderii pieței românești și includerii sale în circuitele europene de mărfuri, capitaluri și specialiști, accelerate de noile mijloace de transport și telecomunicații s-au amplificat importurile și exporturile, cu rezultate fără precedent, de valorificare a forțelor de producție autohtone; a fost saltul de sporire a producției sociale peste ritmul sporului demografic, specific secolelor trecute.