Știința economică nu va fi capabilă să iasă din limitările autoimpuse progresiv pentru a răspunde marilor provocări ale evoluției realității în secolul XXI dacă nu reproiectează perspectiva sa epistemică în acord cu condiția de știință socio-umană și, drept consecință, nu își limpezește discursul, construit cu multe ingrediente ideologice și firimituri din viziuni ale puterii politice. Este o problemă de coerență urgent de rezolvat, ca și o problemă de consistență care necesită evaluare critică pentru ca știința economică să fie repusă în rândul științelor sensibile – și în egală măsură responsabile – pentru starea de bine a oamenilor, platforma pe care să conlucreze cu sociologia, psihologia, neuroștiințele, politologia, științele mediului, istoria, etica etc. Cumva de natura evidenței, știința economică își joacă statutul epistemic, ori rămâne pe traiectoria către aproximarea potențialului ei cognitiv țintind forma randamentală a fenomenului uman, ori intră în bucla maniei rețetare a faptelor manageriale circumscrise puterii politice. Tocmai admițând ca fiind esențială această stare de autoreflecție în știința economică reiau în formulă unitară în această carte părțile dedicate de-a lungul anilor identificării tarelor gândirii economice, ezitărilor epistemice și exagerărilor metodologice, credințelor fatale în proiecțiile perfecte, transferurilor conceptuale neinspirate, orbirilor în contexte criziale, alianțelor maladive cu sisteme de gândire autosuficiente, pozițiilor subalterne în planul fundamentării acțiunii umane și altele.

Autorul