Am purces la acest soi de a descrie fotbalul împins de deprinderea de a-mi nota de-a lungul anilor tot ce am considerat că mă poate descurca în desișul lui.

      Fiind un devorant de cugetări și maxime, m-am pomenit că eu însumi am început să-mi punctez plămădelile altfel decât în mod obișnuit. Ele datează din anul 1961, când, la o echipă de raion din Chitila, m-am încumetat să încep să mănânc din pâinea antrenorului, asistat de un licurici, care avea să-mi lumineze viața: numai antrenarea antrenorului îmi va deschide drumul către marea performanță.

      Cărțulia de față poate irita, poate supăra, eventual poate și plăcea. Băgându-mi nasul în toate cele, poate chiar incomoda. Tuturor le-o spun în față că îmi asum riscul pentru orice interpretare a contrazicerilor, paradoxurilor, ingredien­telor și bizareriilor prezentate la tot pasul. Dacă pentru mine ele au constituit o călăuză atentă și protectoare care m-a îndemnat să surprind orice amănunt de orice natură gata să mă ajute la reușită, nu același lucru se va întâmpla cu cei care se vor încumeta să le citească. Este dreptul fiecăruia de a fi el însuși și de a gândi în consecință. De fapt, nici eu n-am făcut altceva decât să-mi expun caznele mele și atât!

      Tonul lor imperativ este, bineînțeles, subiectiv, nedorind sub nici o formă să-mi transfer gândurile în sentințe sau sfaturi date altora. Sunt doar simpli licurici forfotind prin gazon.

      Pentru ca ei să fie consimțiți, este absolut evident ca cititorii să nu se ia după dominanta lor autoritară, caz în care voi fi reprobat, ci după sensul lor, caz în care, cu deferența cuvenită, aș dori să fiu acceptat.

      Ordinea în care apar la rampă este cea în care-i găseam prin toate ungherele casei, în caietele mele, pe hârtii răzlețe, pe colțurile ziarelor, pe șervețele etc. După o lungă cano­neală, am găsit vreo 1.600, dintre care pe 700 i-am „clasat“.

      Mai vreau să spun că, pentru mine, luminițele licu­ricilor au început să strălucească grație zicalei specifice (și) sărmanilor din fotbal: asta-i marfa, cu ea defilezi! Adică
n-avem de-a gata. Descurcă-te (bine) cu ce ai.

      Neavând încotro, dar și pentru a reuși, a trebuit, printre altele, să mă scutur de șabloanele uzate ale pregătirii și jocului și să mă zbat să găsesc ceva în plus pentru a învinge.

      Cam așa am făcut eu meseria de antrenor timp de 37 de ani. Am învins cu ce mi s-a dat, am pierdut cu ce-am avut.

      Astfel cred eu că au apărut și plăsmuirile de față.

Ion Voica

Antrenor emerit