Extinderea Uniunii Europene reprezintă cea mai mare provocare a Europei la începutul secolului al XXI-lea, fiind șansa unică de a uni un continent și de creștere a prestigiului acestuia în lume. După 1990, Consiliul European a pus în discuție posibilitatea extinderii Uniunii Europene prin cooptarea de noi membri dintre țările Europei Centrale și de Est. În acest scop, toate țările candidate la aderare au încheiat Acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, care prevăd instaurarea unei zone de comerț liber și modalitățile instituționalizate de dialog între guvernele acestor țări și instituțiile comunitare, precum și domeniile care fac obiectul noilor relații între cele două părți.
Prin încheierea Acordului de asociere la Uniunea Europeană și intrarea acestuia în vigoare la 1 februarie 1995, România s-a angajat ireversibil pe calea integrării europene.
Accelerarea construcției europene impune inserarea problematicii integrării europene în cursurile universitare de bază pentru a răspunde cererii de informare, pe de o parte, și adaptării cursurilor la dezvoltările comunitare recente, pe de altă parte.
Procesul integrării în Uniunea Europeană nu se anunță deloc ușor, este nevoie de specialiști formați în domeniul politicilor europene.
Fără a înțelege modul de construcție și funcționare a mecanismelor Uniunii Europene, al politicilor comune pe care Comisia le implementează, progresele nu pot fi cele așteptate.
Efortul pe care trebuie să-l facem este imens, competiția cu celelalte state candidate fiind contracronometru, iar România, credem noi, nu are dreptul să piardă această cursă în care ne-am angajat cu toții.
Această lucrare reprezintă o încercare timidă din partea noastră de a sensibiliza publicul, și în special studenții, de la administrația publică la noile tendințe pe plan european în domeniul politicilor europene.
La baza acestei lucrări au stat numeroase studii și documentații puse la dispoziția publicului larg de către instituțiile Uniunii Europene.
Autorii
domenii și subdomenii
