Studiul și analiza străduințelor unor intelectuali români privind modul în care erau conduse și organizate întreprinderile din România interbelică sunt necesare și oportune, cu deosebire în actuala etapă de schimbări și frământări prin care trece țara noastră. Și este cu atât mai trebuincios un asemenea demers privind perioada de după 1 Decembrie 1918, cu cât, prin formarea statului național unitar, România intrase într-o nouă epocă a dezvoltării sale, etapă care reclama soluționarea unor probleme fundamentale. În noul cadru oferit de Marea Unire nu mai era posibil ca România să meargă după vechile tipare, dacă dorea să ia calea dezvoltării pe toate planurile. Într-un cadru general de demaraj economic era esențial ca și economia românească să ajungă la un nivel de modernizare comparabil cu cel al țărilor europene dezvoltate. Pentru aceasta era imperativă introducerea și aplicarea conducerii și a organizării științifice, în toate domeniile vieții economice și la toate nivelurile, ca mișcare caracteristică perioadei în studiu.

      O apreciere pertinentă a culturii economice românești interbelice nu se poate realiza fără considerarea studiilor privitoare la “viața” întreprinderilor. Literatura de specialitate confirmă existența unor preocupări serioase privind conducerea, organizarea și raționalizarea întreprinderilor, concretizate în articole, studii și chiar încercări practice. Din nevoia de a reda dimensiunea eforturilor și a rezultatelor intelectualilor români privind domeniul amintit, pe de o parte, din necesitatea de a umple un vid pe acest tărâm, pe de altă parte, am procedat la repunerea în lumină a valorilor trecutului românesc interbelic. Tratarea fie pasageră, fie doar a unor aspecte din tema de studiu, deci inexistența unei abordări sistematice și unitare a făcut necesară lucrarea de față.

Autorul