Această carte încearcă să ofere un răspuns la una dintre dificultățile teoretice majore ale sociologiei actuale: lipsa unui model satisfăcător al raționalității. Realitatea social-­umană este rezultatul activității umane, fiind deci fundată pe decizii. De modul în care oamenii iau decizii, de proce­sele raționale care stau la baza acestora depind într-o mă­sură semnificativă multe dintre particularitățile fenomenelor sociale și umane.

      Filosofia clasică a oferit un model de raționalitate fun­dat pe presupoziția certitudinii. Omul își formulează, mai întâi, în mod clar problema de rezolvat, identifică soluțiile posibile, le analizează luând în considerare toate semnificațiile acestora și alege în final soluția cea mai bună. Acest model clasic de raționalitate este, în el însuși, mai presus de orice critică. O singură rezervă se poate formula în legă­tură cu el, care este însă crucială. Un asemenea model este adecvat pentru descrierea comportamentului uman în con­diții de completitudine a cunoștințelor. Situațiile reale de decizie, în marea lor majoritate, nu satisfac însă această condiție. Decidenților le lipsesc mereu unele dintre cunoș­tințele relevante pentru luarea deciziilor. Presupoziția tacită pe care modelul clasic al raționalității o făcea este că și în această situație modelul raționalității certe se aplică, dar incomplet, imperfect. În consecință, comportamentul uman, individual și colectiv, ar trebui să fie comportamentul unui asemenea decident rațional. În realitate însă el se dove­dește a fi semnificativ diferit de așteptările care decurg din acest model al raționalității.