Asumându-și riscuri multe și mari, “filozofia contemporană” însăși fiind un spațiu (și un timp) al încercărilor, Vasile Macoviciuc se ferește de didacticismul ucigător, mai ales în acest caz. Dacă își dedică scrierea studenților săi, înțeleg că ține la ei. El nu vrea ca aceștia să “învețe” filozofie citind această carte îndreptată către ei. În genere, profesorul de filozofie numai dacă este prea sigur de sine, nefilozofic de sigur, crede că este rostuit să-i facă pe alții să știe filozofie sau ce și câtă știe el. Așa încât nu-și numește cartea Inițiere dintr-o oarecare (sănătoasă, de cele mai multe ori, dar pentru supraviețuire larvară) prudență. El crede că acela ce se încumetă la scrierea unei cărți despre filozofia contemporană propune, de fapt, exerciții de deprindere a tehnicii gândirii filozofice.

      Vasile Macoviciuc gândește “filozofia contemporană” după principiul mai vechi, al unului în toate, ceea ce înseamnă că urmărește identificarea modului de a fi al filozofiei în varii “încercări”, de regulă, exemplare. De aici și “structuralitatea” ademenitoare, fiind de tot posibilă ca adevăr, a cărții. Autorul alege dominanta fiecărei filozofii și astfel configurează un fel de sistem de constelații: “Contribuții în ontologia umanului” (de la Kierkegaard la Sartre și Heidegger), de la de Saussure la Eco (în ordinea faptului de a fi al omului, ființă significativă), “Orientări în epistemologia contemporană” (de la Russell la Kuhn), “Perspective științifice și filosofice asupra experienței estetice” sau “Elemente de filosofia moralei”.

Prof. univ. dr. Gh. Vlăduțescu