În cadrul unei societăți organizate potrivit principiilor democratice, colectivitățile teritoriale dobândesc prerogative importante cu privire la gestionarea problemelor de interes local.

      Concretizarea acestor prerogative revine autorităților publice locale, care sunt legitimate prin votul membrilor colectivității, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin activitatea pe care o desfășoară urmăresc satisfacerea interesului general.

      De aceea, instituțiile publice locale trebuie să se apropie de membrii colectivității, să mențină un contact permanent cu aceștia. În acest context, administrația publică locală trebuie să comunice, să fie deschisă dialogului, să respecte și să ia în considerare cetățeanul.

      Comunicarea colectivităților teritoriale reprezintă instrumentul care însoțește politicile instituționale locale contribuind la materializarea acestora, face cunoscută corpului social acțiunea administrativă, determină nevoile și dorințele membrilor colectivității. Numai în aceste condiții este posibilă consolidarea democrației la nivel local, de natură să permită exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor de către cetățeni, precum și satisfacerea intereselor colective.

      În România, problema comunicării colectivităților teritoriale constituie o noutate, având în vedere că administrația publică locală, organizată pe baza principiilor autonomiei și descentralizării serviciilor publice, este consacrată recent, prin Legea nr. 69 din 1991. De aceea, în vederea elaborării acestei lucrări ne-am inspirat după modelul francez, avut în vedere, de altfel, și de legiuitorul din țara noastră când a reglementat organizarea și funcționarea administrației publice locale.

      Lucrarea de față este structurată în două capitole:

      Primul capitol cuprinde o privire generală asupra comunicării ca fenomen social, sunt definite unele noțiuni fundamentale, se stabilesc unele corelații între acestea. Este tratată, de asemenea, comunicarea instituțiilor publice în general (comunicarea publică).

      Cel de-al doilea capitol tratează comunicarea colectivităților locale, ca formă a comunicării publice, avându-se în vedere următoarele aspecte: obiectivele, formele pe care le îmbracă aceasta, politica de comunicare, resursele umane și financiare ce trebuie afectate acestui domeniu de activitate, mijloacele și tehnicile de comunicare utilizate de instituțiile publice locale.

      Prin acest demers se urmărește prezentarea unei imagini de ansamblu asupra comunicării colectivităților locale, evocarea multiplelor fațete ale acestui fenomen, ilustrându-se importanța comunicării în contextul reformei administrației publice locale.

Autorul