Nu știu dacă autorul este adeptul și admiratorul impresionismului în pictură, totuși titlul lucrării ne sugerează că unele dintre elementele ei de conținut se pot găsi într-o formulă vecină cu „beaux-arts“. Ce poate să fie această dilemă? Un al șaselea simț, pe care, în mod normal, universitarii ar trebui să-l posede, îmi spune că, în spatele formulei-controversă a titlului se ascunde o amenințare, un avertisment, privind evoluția contemporană a contabilității. Pe fondul unor transformări în eco­nomia mondială, con­cen­trate în jurul globalizării piețelor financiare, poli­cromia, în plan contabil, reprezintă anii frumoși ai diversității culturale, în sfera informării financiare. Hofstede definea cultura națională, inclusiv pe cea contabilă, ca un fel de medie a credințelor și valorilor, în jurul căreia se situează membrii săi.

      La rândul lui, Gray, definind valorile contabile, a procedat la cla­sificarea sistemelor contabile, prin analiza relațiilor propuse de astfel de valori. În timpuri mai recente, coagulările clasificărilor sistemelor contabile au fost consecința unor demersuri științifice pertinente. O clasificare riguroasă are la bază o teorie a clasificării, numită taxonomie. Tentativele taxonomice, în domeniul contabilității internaționale comparate au relevat abordări demne de toată admirația. Miza principală a acestor clasificări a fost formularea unor modele de dezvoltare, de evoluție contabilă. Dar perioada „la belle époque“ a trecut. Mai întâi fenomenele de armonizare, continuate de cele de conver­gență, adună nori cenușii, într-un domeniu care se credea un cer de un albastru imaculat. La modul general, vorbim despre convergența standardelor contabile naționale cu cele internaționale. Și, mai presus decât toate, convergența celor două referențiale contabile internațional recunoscute: cel internațional și cel american. Nu în aria unei „linii verzi“, așa cum s-ar putea crede, adică într-o zonă a reciprocității, ci – cum se putea altfel? – într-un climat de evoluție a standardelor internaționale, fie ele IAS revizuite, fie IFRS, după „chipul și asemănarea“ standardelor americane. La raison du plus fort… Cu simțuri conta­bile atrofiate (a se înțelege uniformizate), vorbim atunci de monocromie. Și înțelegem, cum nu se poate mai bine, mesajul-avertisment al acestui tânăr cugetător al catedrei noastre. Totul ar putea fi o exagerare, dacă fenomenele de convergență ar cuprinde numai multinaționalele, marile grupuri și marile companii. Dar IASB își ascute colții. La orizont, se prefigurează standarde internaționale și pentru întreprinderile mici și mijlocii. Adică, în zona pe care o credeam altădată zona virgină, apărată de orice intru­­ziune culturală. Amă­gire sau naivitate. Poate ambele. Într-o atmosferă orwelliană, ne trezim și sperăm că am avut un vis urât. Dar avertismentul lui Ștefan ne aduce la realitate.

Profesor universitar dr. Niculae Feleagă

Coordonatorul științific al colecției

„Biblioteca de contabilitate“