Am dorit să începem demersul intelectual din această carte cu câteva aspecte legate de practica multimilenară a contabilității, care încă suscită discuții în mediile academice. Desigur, s-ar putea ridica și următoarea întrebare: oare de ce să ne ocupăm de istoria contabilității, când momentul actual așteaptă nenumărate rezolvări contabile, într-o lume a afacerilor tot mai globală, dinamică și complexă?

      Începem cu istoria fiindcă astăzi sunt puse în discuție noi teze privind apariția și dezvoltarea contabilității. Întâi, este vorba de punerea în circulație, de specialiști în istoria scrisului și în istoria antică, a tezei după care contabilitatea este considerată ca factor declanșator de cultură și civilizație, fiind la originea scrierii cuneiforme, apărute acum cinci mii de ani la popoarele mesopotamiene: „Contabilitatea a dat naștere scrisului, ca și calculului abstract, și nu invers, cum s-a crezut în mod tradițional.“ Apoi, în lumea universitarilor contabili s-a repus în discuție tema legată de apariția contabilității moderne, în partidă dublă, fiind acreditată ipoteza conform căreia italienii din orașele-state medievale ar fi împrumutat tehnica contabilității în partidă dublă de la arabi. Această supoziție vine în contradicție cu teza bine cunoscută după care partida dublă a fost inventată în secolele XIII-XIV de negustorii din orașele-state italiene. Apoi, deși suntem adepți ai tezei că „istoria nu se repetă“, ne interesează istoria contabilității pentru ameliorarea practicilor contabile actuale și creșterea forței explicative a modelelor teoretice folosite în pedagogia universitară a contabilității.

      Apoi, periplul nostru din această lucrare se ocupă de contabilitate privită ca o „construcție“ intelectuală, o formă de reprezentare a unei realități. Ca orice formă de cunoaștere rațională, ea este proprie omului, este un fenomen social. De aceea, am urmărit să dezvoltăm o analiză asupra contabilității atât ca formă de cunoaștere științifică, cât și ca practică socială (normalizată), care traver­sează astăzi o perioada caracterizată adesea prin „prefixul“ post, adică: post-co­munism, atunci când ne referim la redefinirea modelului contabil al firmelor din țările ex-comuniste care au abandonat modelul contabil specific economiei etatiste, în favoarea unei contabilități adecvate economiei de piață; post-in­dustrializare, dacă ne gândim la mutațiile pe care le suferă în special conta­bilitatea firmelor din țările occidentale, cu economii caracterizate prin dezvoltarea puternică a activităților de servicii imateriale, financiare și de înaltă tehnologie, în cadrul unor întreprinderi care activează la nivel global, într-o gamă largă de domenii și cu un grad mare de socializare a capitalului, aflat în mâna unui acționariat tot mai dispersat; post-modernism, dacă avem în vedere că paradigmele tradiționale nu mai reușesc să ofere o legitimitate discursului științific din contabilitate, în condițiile în care teoriile normative nu satisfac criteriile de „științificitate“ valabile în orice domeniu consi­derat științific, iar pozitivismul contabil, la fel ca orice alt discurs pozitivist din științele sociale, transformă contabilitatea într-o mecanică socială de tip deter­minist, lipsită de orice finalitate etică și deci de perspectiva umană.

 Autorul