Studiul rațional al educației printr-o metodologie specifică de cercetare are un rol important. Preocupările recente de epistemologie pedagogică oferă posibilități noi în abordarea științifică a domeniului și în precizarea rolului cercetării în educație. Cercetarea vizează diferite probleme ale educației, poziționate pe două dimensiuni:

- dimensiunea  științelor educației, adică a disciplinelor care se ocupă de educație: istoria educației, sociologia educației, psihologia educației, planificarea educației, economia educației etc.;

- dimensiunea rezolvării problemelor “acute” ale educației, cum ar fi: succesul și eșecul școlar, egalizarea șanselor, management educațional, formarea cadrelor didactice, informatizarea învățământului.

      Fiecare dimensiune menționată se confruntă cu probleme care trebuie soluționate. Practica a demonstrat că la situațiile nou-întâlnite nu mai sunt utile soluțiile aplicate în trecut, fiind necesare din partea cadrelor didactice, a managerilor educaționali, a tuturor celor care activează în învățământ noi compe­tențe. Acestea se formează cu prilejul stagiilor de formare și se exersează în activitatea didactică. Cercetarea în educație trebuie abordată cu curaj. Considerăm că reticența în fața cercetării educației, a problemelor cu care se confruntă zilnic cadrele didactice se datorează unei deficiențe la nivelul formării inițiale a cadrelor didactice. Dacă lipsește sau este slab resimțită formarea inițială ca viitori cercetători cadre didactice, atunci evident că temele propuse în stagiile de formare continuă nu pot genera decât reticențe sau anxietate. Nu propunem transformarea educatorilor în oameni de știință, dar o minimă abilitare a lor în domeniul cercetării este necesară. Schimbările calitative în educație se obțin prin inovarea pedagogică, ca formă superioară a cercetării educației. Cel mai adesea, inovația este asociată cu reforma, deoarece “obiectivul este determinarea instalării, acceptării și utilizării unei schimbări în diferite probleme” (A.Huberman, 1999).

Autorii