După câteva decenii, timp în care nu s-a vorbit aproape deloc de piața românească de artă, această problemă este, iată, reluată. Lacunele pe tărâm științific s-au pliat pe o stare de fapt, în alți termeni, analizele nu mai puteau fi întreprinse asupra unui obiect de studiu care nu mai exista decât sub o formă denaturată din cauza unui dirijism ideologic, străin mecanismelor de piață și foarte adesea de arta însăși.
Demersurile întreprinse în ultimul deceniu sunt sporadice, limitându-se la puncte de vedere unidisciplinare, fapt ce se justifică prin existența unei piețe de artă naționale care încă nu și-a reînnodat tradiția dobândită pe parcursul perioadei interbelice.
Am considerat că se impune un studiu mai aprofundat al acestei problematici, abordate în întreaga sa complexitate, iar lucrarea de față nu are pretenția de a epuiza un subiect atât de vast. Este doar o încercare de a pune în discuție obiectul de artă integrat în contextul său cultural, istoric, economic, social, juridic, amalgam de fenomene, procese și mecanisme care trebuie luate în considerație atunci când se vorbește de renașterea pieței noastre de artă.
Autoarea
domenii și subdomenii
