Istoric vorbind, deși tranziția este continuă în întreaga societate, așa cum este în viața fiecărui individ, pornim de la o pe­rioadă atipică, în care am fost relativ izolați de restul lumii. Relativ, pentru că, de fapt, izolaționismul ni l-am impus singuri, într-o încercare de a ne descurca singular într-o lume internațională.

      Multă vreme, amăgirea a continuat, eșecurile fiind puse pe seama trecutului. Dar, așa cum arăta Nicolae Iorga, „o țară nu este a locului unde stă, ci a țintei la care se uită,” așa încât dacă vrem să aparținem, conceptual, unei lumi globale, trebuie să privim spre viitor, pornind de la trecut, cu toate avatarurile sale, dar depășind, odată pentru totdeauna, „moștenirea” acestuia.

      Abordarea situației României în tranziție nu este nici nouă și nici epuizată; de aproape două decenii, economiștii, juriștii, analiștii politici, sociologii încearcă să găsească formula ideală, atât pentru a explica locul în care suntem, cât și pentru a propune noi soluții.

      Fără a pretinde analiza exhaustivă a subiectului, raportul economic – juridic în economia concurențială, mai ales în manifestarea acesteia în România, dinamica acestuia poate fi un punct de plecare în înțelegerea fenomenului și a perspectivelor, deoarece, așa cum arăta Phillipe Malaurie, „... Binefacerea cea mai mare pentru oameni este să dea și să trăiască sub legi civile bune: ele îmblânzesc puterea și o ajută să se facă respectată ca și cum ar fi însăși justiția. Ele au influență asupra fiecărui individ, sunt implicate în principalele acte ale vieții, îl însoțesc peste tot; sunt uneori unica morală a unui popor și sunt întotdeauna parte componentă a libertății sale (...) ne-au plăcut prea mult, în epoca modernă, schimbările și reformele; dacă în privința instituțiilor și a legilor, secolele de obscurantism sunt un teatru al abuzurilor, secolele de filosofie și de lumină nu sunt foarte adesea decât un teatru al exceselor... Esențialul este să imprimăm noilor instituții caracterul de permanență și stabilitate care le poate garanta dreptul de-a deveni vechi”.

      Și pentru că peste România au trecut  mai bine de cincisprezece ani de evoluție către un nou model de economie, care, fără îndoială, este o economie de piață, statuată prin chiar Constituția României, considerăm utilă o travesare prin modelele economice consacrate, pentru a înțelege, poate, așa cum toată lumea dorește, către ce ne îndreptăm, de ce și care ar fi modelul cel mai apropiat, mai adecvat nouă.