Am adunat în acest volum o parte din editorialele publicate în Gazeta de Sud, cotidianul „oltenilor de pretutindeni”, editat la Craiova de excepționala familie Adrian și Ina Voinea, și în noul Jurnal Național, editat din ianuarie 2004 de  Marius Tucă.

      Până la angajarea la Guvern, în februarie 2004, am scris săptămânal numai despre subiecte care mie mi se păreau interesante. Libertatea de a-mi alege subiectele a fost neîngrădită. Am scris numai despre ceea ce mă interesa în mod personal. Nu am încercat să fiu științific, precis, rece, imparțial. Nu am vrut să fiu analist, comentator sau autoritate. Am crezut că, dacă am privilegiul de a-mi expune ideile într-un colț de ziar citit zilnic de zeci de mii de oameni, singurele mele obligații sunt să nu-i mint, să nu-i plictisesc, să nu-i îndepărtez de lectură.

      Uneori am exagerat în exhibarea emoțiilor, alteori am fost excesiv de didactic, deși munca de profesor nu m-a atras niciodată. Nici una dintre opiniile, atitudinile, impresiile consemnate în scurtele materiale săptămânale nu îmi este străină. Le recunosc pe toate, mi le asum integral, deși astăzi aș mai nuanța marginile unor opinii prea brutale. Probabil că acesta este rostul scriiturii: după o vreme, să vezi ce colțos ai fost la tinerețe.

      Când am revăzut textele, am observat cu uimire că se împart în câteva – puține – teme care probabil constituie matricea judecăților zilnice a acelei specii de mamifere care a trăit Revoluția din decembrie 1989 ca pe o mântuire personală, a părăsit din proprie voință sectorul de stat, s-a aruncat cu capul înainte în sectorul privat și a învățat zilnic mai multe decât învățase într-un an din tinerețea noastră sub comunism. Volumul de față le este de fapt dedicat acestor „inconștienți”, cum au fost uneori numiți. Ei vor înțelege cu siguranță de ce mi-am încercat puterile în sectorul privat și, cu deosebire, de ce l-am părăsit pentru a intra în politica militantă.

Autorul