Carte a fost scrisă din cel puțin două motive.  Primul motiv stă în precaritatea literaturii de specialitate în țara noastră. Multe dintre  lucrările de statistică socială eșuează în sociologie, în căutarea și explicarea atitudinilor mentale și comportamentale ale indivizilor angrenați în „turmă”. Statistica însă implică determinări cantitative. Ea trebuie să răspundă, spre pildă, la întrebarea „câți alienați trăiesc în România?”. Detaliind (prin normare) că sunt puțini, destui sau prea mulți, rolul sociologiei este acela de a spune „de ce sunt atâția alienați în România?”. Altfel spus, statistica găsește cutia Pandorei și o apreciază de la distanța potrivită, la fel de rece și fără suflu emoțional ca matematica, în timp ce rolul sociologiei este să o deschidă spre deliciul social.

 O a doua motivație pentru apariția acestei lucrări stă în nevoia eternă de simplitate. Nu se știe dacă prolixitatea a dus la structuralismul exacerbat sau, dimpotrivă, nevoia de tipologie, de „corsetul” științific al clasificării, a condus spre interminabile expuneri a căror principală vinovăție stă în faptul că îi alungă pe tineri departe de știință. Până și cea mai savantă și misterioasă formulă își găsește sfârșitul glorios într-un algoritm banal și abia de acum își demonstrează utilitatea. La fel, dacă cele mai sofisticate clasificări nu vor „sucomba” în intuiție - abia atunci trecând proba utilității - atunci ele nu-și justifică nicidecum existența.

Autorul