Pe baza analizelor întreprinse am ajuns la concluzia că Uniunea Europeană ar putea să se doteze cu un buget federal capabil să joace un rol contraciclic în caz de șoc conjunctural „asimetric”. Acesta este rolul pe care îl joacă bugetul statului federal într-o federație: în caz de șoc, care afectează numai o parte a federației, resursele ce provin din această zonă scad, în timp ce transferurile în favoarea sa cresc. Într-o Uniune în care factorul-muncă se caracterizează printr-o slabă mobilitate geografică, a dispune de un buget federal ar putea constitui un atu prețios, dar reclamă totuși o evoluție radicală a părții de cheltuieli și a părții de venituri a bugetului: veniturile Uniunii ar trebui să fie impozite sensibile la activitate și cheltuielile sale ar trebui să fie, de asemenea, cel puțin în parte legate de conjunctură. În aceste condiții, pentru a avea un impact macroeconomic, bugetul Uniunii Europene ar trebui să depășească cu mult plafonul actual al resurselor proprii pentru a reprezenta minim 7-8% din PIB-ul Uniunii. Această perspectivă este în mod evident foarte îndepărtată și presupune, într-adevăr, un efort de armonizare a dispozițiilor fiscale și sociale. Așadar, este puțin probabil ca bugetului Uniunii să i se încredințeze în viitor o misiune de stabilizare conjuncturală.

      Acesta este domeniul în care cercetările mele viitoare se vor orienta cu predilecție. În acest context, voi aprofunda impactul unui astfel de model de finanțare asupra țărilor membre, inclusiv asupra României, în condițiile federalizării, dar și reacția acestora față de un astfel de proiect. Tot ca și direcție de cercetare viitoare, intenționez să fac o analiză a destinației fondurilor structurale și de coeziune în noile țări membre.

Autoarea