Ecuația economic‑politic nu poate fi soluționată fără a discuta problema crizelor și a echilibrului economic general. Se poate acum afirma că toate doctrinele economice fundamentale care au revoluționat gândirea economică a lumii au sfârșit prin a duce sistemele economice în criză majoră. Liberalismul clasic a sfârșit prin Marea Depresiune din 1929‑1933, iar Marxismul a sucombat fără glorie în 1989.

Dacă dorim să evităm o nouă criză majoră, atunci se impune renunțarea la temeliile doctrinare ale sistemelor care au cunoscut cele două crize majore. Așadar, cele două revoluții din gândirea economică (liberalismul clasic și dirijismul cu cele două nuanțe ale sale – keynesismul și marxismul) au căzut în desuetudine, iar economiile naționale și transnaționale au nevoie de un salt doctrinar revoluționar care să‑și asume responsabilitatea neajungerii la criză. Acest salt a fost făcut de economistul român de cetățenie americană Anghel N. Rugină, prin ceea ce domnia sa a numit „A treia revoluție în gândirea economică, financiară, socială, etică, logică și politică”.

Concret, Profesorul Rugină pornește de la aprecierea, greu de contrazis, conform căreia „Economica nu poate aspira la rangul de știință decât dacă este în măsură să furnizeze terapii pentru vindecarea bolilor economice și financiare”).

 Nu ne propunem să prezentăm aici punctele cheie ale revoluției ruginiene. Subliniem doar că însăși denumirea aleasă sugerează că este vorba de o teorie care nu mai acceptă falsa trunchiere a economicului față de politic și etic, ci ajunge la concluzia că o separare a celor trei domenii fundamentale ale socialului duce – în continuare – la crize și dezechilibre dureroase. Prin această viziune holistă, Anghel Rugină se înscrie în rândul gânditorilor postmoderni, fiind un apropiat al punctului de vedere transdisciplinar promovat în lume de românii Ștefan Lupașcu și Basarab Nicolescu (ambii naturalizați în Franța, ca și Rugină și alte genii românești, deoarece șansele de afirmare în mediul nostru balcanic au fost și continuă să fie minime). Rugină este autorul teoriei cunoștințelor unificate, teorie consonantă cu Metodologia Scop‑Mijloc și cu modul holistic de gândire absolut necesar unei realități care devine tot mai globală și unitară.

Pentru cei care se angajează pe drumul dificil al scoaterii României din starea de dezechilibru cronic, luarea simultană în calcul a datelor micro, mezo, macro și mondo economice este condiția sine qua non a evitării unui insucces rușinos și răsunător.

Circulația restrânsă și obturată a informațiilor, pe motive de neîncredere sau de non-apartenență la o formațiune politică, este o altă cauză posibilă a insucceselor anterioare de care trebuie să se țină cont într‑o mare măsură. A repeta în mod demagogic că trăim în societatea informațională și, concomitent, să obturezi accesul la informație ca în Evul Mediu, iată o rețetă perfectă a eșecului garantat. Pledăm, și vom pleda în continuare, pentru un management competent al informației, pentru o utilizare reală a acestui potențial pe care decidenții îl ignoră cu prea multă seninătate.

În acest cadru conceptual și metodologic se înscriu și eforturile noastre de a aduce noi dezvoltări și adânciri ale integralei economic‑politic. Cu justificata lipsă de modestie (un reputat savant din Occident chiar ne‑a avertizat: „Nu fiți modești! Aveți lucruri importante de comunicat”!) vom puncta principalele puncte de rezistență și de originalitate ale lucrării de față.

Deși știința economică actuală a debutat ca teorie a consolidării „avuției națiunilor”, studiile din acest volum au ca premisă metodologică imperativul potrivit căruia, în condițiile actuale, dimensiunile extranaționale în care se derulează, în ultimă instanță, toate acțiunile agenților economici (fie aceștia subnaționali, naționali sau transnaționali) se cer luate în considerare în integralitatea și intercon­di­țio­narea lor. O atare premisă ne‑a obligat să ținem cont de experiențele mondiale, să învățăm din experiența altor țări aflate în tranziție spre economia de piață (foarte) concurențială. 

Lucrarea de față tratează tranziția din România de o manieră mai puțin abordată și care vizează înscrierea acestui proces pe o traiectorie pozitivă, eficientă, dinamică – trăsături care definesc un model neoliberal‑social‑democrat raportat permanent la realitățile și posibilitățile economiei românești. Studiile – după cum vor vedea cititorii atenți – nu se limitează doar la o analiză în spirit critic a ceea ce (nu) s‑a făcut la noi, ci sondează posibilitățile unei schimbări de fond a sistemului economico‑social.