Epistemologia ştiinţei economice este mai necesară, astăzi, ca oricând. Proba dură cu evoluţia haotică a faptelor din care, trebuie să recunoaştem, nu iese măgulită, la care se adaugă „invazia hermeneutică” a păgubitoarelor „poliloghii”, atât la etajul ei pozitiv dar, mai ales, la cel normativ, al politicii economice, falsele modernisme şi tentaţia contagioasă a invazivului cotidian sunt, printre multe altele, câteva argumente care justifică o disertaţie eseistică pe terenul epistemologiei economice.

      Faptul că încercarea noastră este, de nevoie, una eseistică nu ne scuteşte de responsabilitate, dimpotrivă. Stilul geometric, rece, al finalurilor de drum şi al adevărurilor definitive nu se potriveşte atunci când îţi propui să evidenţiezi problemele pe care ştiinţa economică le are cu raţionalitatea, cauzalitatea sau cu o obiectivitate, definibilă, aici, tocmai prin subiectivismul ei. Se potriveşte studiul critic, deschiderea, analiza echilibrată şi dispoziţia de a recunoaşte neîmplinirile. Un mod, socotim noi, prin care să convingem că pentru timpul istoric pe care-l parcurgem e preferabilă acceptarea dialogului şi a repoziţionărilor, impuse de realitatea care le cere, decât glorificarea apologe­tică a virtuţilor ştiinţei noastre; cunoscute şi recunoscute, de altfel.

Autorul