Pe baza analizelor întreprinse am ajuns la concluzia că Uniunea Europeană ar putea să se doteze cu un buget federal capabil să joace un rol contraciclic în caz de şoc conjunctural „asimetric”. Acesta este rolul pe care îl joacă bugetul statului federal într-o federaţie: în caz de şoc, care afectează numai o parte a federaţiei, resursele ce provin din această zonă scad, în timp ce transferurile în favoarea sa cresc. Într-o Uniune în care factorul-muncă se caracterizează printr-o slabă mobilitate geografică, a dispune de un buget federal ar putea constitui un atu preţios, dar reclamă totuşi o evoluţie radicală a părţii de cheltuieli şi a părţii de venituri a bugetului: veniturile Uniunii ar trebui să fie impozite sensibile la activitate şi cheltuielile sale ar trebui să fie, de asemenea, cel puţin în parte legate de conjunctură. În aceste condiţii, pentru a avea un impact macroeconomic, bugetul Uniunii Europene ar trebui să depăşească cu mult plafonul actual al resurselor proprii pentru a reprezenta minim 7-8% din PIB-ul Uniunii. Această perspectivă este în mod evident foarte îndepărtată şi presupune, într-adevăr, un efort de armonizare a dispoziţiilor fiscale şi sociale. Aşadar, este puţin probabil ca bugetului Uniunii să i se încredinţeze în viitor o misiune de stabilizare conjuncturală.

      Acesta este domeniul în care cercetările mele viitoare se vor orienta cu predilecţie. În acest context, voi aprofunda impactul unui astfel de model de finanţare asupra ţărilor membre, inclusiv asupra României, în condiţiile federalizării, dar şi reacţia acestora faţă de un astfel de proiect. Tot ca şi direcţie de cercetare viitoare, intenţionez să fac o analiză a destinaţiei fondurilor structurale şi de coeziune în noile ţări membre.

Autoarea