Metodele ştiinţifice folosite în evaluare sunt destul de clare, în ceea ce priveşte patrimoniul vizibil, palpabil, de genul mijloacelor fixe productive. Dacă se vând doar mijloacele productive, spre exemplu, evaluarea este relativ simplă şi presupune doar cunoştinţe de analiză economico-financiară şi contabilitate. În realitate, fie pentru ca o societate să devină deschisă, să se coteze pe piaţa de valori, fie pentru calculul elementelor patrimoniului intan¬gibil, de multe ori marca produsului, licenţele şi prestigiul firmei pot să valoreze mai mult decât elementele patrimoniului tangibil. Chiar dacă două calculatoare sunt identice ca performanţă şi fiabilitate, calculatorul produs de IBM va fi considerat de către majoritatea consumatorilor, un calculator mai bun.

      Evaluarea elementelor patrimoniului intangibil presupune din aceste motive, măcar o doză de fler, dacă nu de artă. Este evident că, valoarea exactă a oricărui element de patrimoniu nu poate fi niciodată calculată. Ea rămâne o valoare probabilistică, negociabilă şi controversată. Eficienţa evaluării este cu atât mai mare, cu cât acesta vrea să se apropie mai mult de valoarea de piaţă sau cu cât vrea să se restrângă mai mult intervalul de încredere al acesteia.

      Un alt aspect important în noile evaluări este legat de beneficiile sociale şi economice ale afacerii. Importanţa acestora este covârşitoare, dar evaluarea cât de cât exactă este extrem de dificilă.

      Prezenta lucrare încearcă să abordeze şi aceste elemente de fineţe, adevărate capcane, atât pentru antreprenori, cât şi pentru manageri şi evaluatori.

Autorii