Teoria economică a fiscalităţii situează în centrul preocupărilor studiul efectelor impozitului atât la nivel microeconomic, cât şi  macroeconomic. În acest sens, conceptul de bază este incidenţa fiscală: cine suportă în final povara impozitului şi cum se difuzează aceasta, prin sistemul preţurilor, în întreaga economie.

      Acţionând asupra unor variabile la dispoziţia sa – preţul sau cantitatea bunurilor sau factorilor de producţie, localizarea, ş.a. –, contribuabilul definit  prin lege va căuta să transfere asupra altor agenţi povara fiscală a impozitului. Existenţa posibilităţii translatării poverii fiscale impune diferenţierea între incidenţa formală (legală) a prelevării şi incidenţa economică constând în impactul final asupra agenţilor.

      Incidenţa fiscală a cunoscut diverse abordări în teoria economică:

• abordarea tradiţională (David Ricardo, John Mainard Keynes) punând accent pe repartiţia funcţională a veniturilor;
• abordarea marginalistă;
• abordarea axată pe repartiţia individuală (Leon Walras);
• abordarea modernă care priveşte problemele repartiţiei individuale în cadrul modelului echilibrului parţial. Rezultatele sunt apoi reconsiderate în termenii echilibrului general şi completate prin introducerea dimensiunii intertemporale şi a celei teritoriale.

 

      Indiferent dacă analiza se desfăşoară în cadrul echilibrului parţial sau a celui general, incidenţa unui impozit depinde în principal de oferta şi cererea agenţilor pe pieţele bunurilor şi serviciilor şi de tipul de concurenţă care determină modul de stabilire a preţurilor.

      Formarea preţurilor în economia de piaţă şi, implicit, exercitarea rolului pe care sistemul preţurilor îl are în acest tip de organizare a economiei sunt determinate de structura de piaţă.  Tipurile şi formele de piaţă sunt consecinţa tipurilor şi formelor de concurenţă.