Disputa ancestrală dintre femei şi bărbaţi generează în planul practicilor sociale şi a condiţiei psihologice a individului consecinţe diferite. Dacă bărbaţii zâmbesc atunci când discută despre acest subiect, femeile sfârşesc prin a se resemna.

      În lipsa unor cunoştinţe solide de istorie, antropologie, psiho­lo­gie, sociologie, în faţa unor argumente de genul „bărbaţii sunt mai deştepţi sau mai puri” şi „femeile nu câştigă destul pentru că nu sunt deştepte” omul de rând rămâne fără replică. Cu alte cuvinte, se raportează la aceste prescripţii axiomatic.

      Intenţia mea a fost să desconspir discursul patriarhal instru­men­tat la nivel macrosocial în menţinerea genului ca şi construcţie cultu­rală, artificială, nenaturală. Am explorat famila, ca incubator al identităţii de gen, şcoala ca spaţiu aservit societăţii patriarhale într-o manieră implicită, ascunsă. Biserica, cea care a formulat în mare parte dogmele religioase privind impuritatea femeii negându-i acesteia accesul la graţia divină, cea care conservă până şi în zile noastre legitimări ale inegalităţilor de gen. În fine, mass-media, discursul cu cele mai variate conţinuturi informaţionale aservite însă criteriului mercantil.

      Lectura lucrării pune la dispoziţie un traseu organizat de iden­tificare a celor mai diverse practici de socializare a genului. Viziunea de ansamblu pe care o propune clarifică distincţia esenţială natural-cultural care stă la baza oricărei polemici pe tema genului.

      Conservarea stereotipurilor de gen este întreţinută şi de unul din­tre cele mai fascinante discursuri ale societăţii contemporane – pu­bli­citatea, cea care manipulând imaginile şi cuvintele se joacă cu mintea oamenilor creând dorinţe care prin definţie nu mai pot ajunge la saturaţie.

      Le-am identificat şi pe acestea şi, cum era firesc, am făcut o in­cursiune în percepţiile publicului asupra stereotipurilor de gen din reclame. Acum ne întoarcem la primul paragraf care poziţionează asimetric zâmbetul bărbatului şi resemnarea femeii. Radiografiind pu­bli­citatea inclusivă pentru discriminările de gen, am formulat şi un diagnostic. Discursul publicitar dimensionează o formă nouă a patriarhatului, accea în care femeia este inegală bărbatului dar într-o acceptanţă infinită, cu zâmbetul pe buze. Iată de ce publicitatea este în zilele noastre mai subversivă pentru condiţia femeii cum nu a fost nici o altă instituţie socială în istorie.

      Tributară unei circularităţi sistemice, socializarea genului se reproduce de la sine şi publicitatea contribuie la acest proces.

Autoarea