La opțiunea mea defensivă și stresată ca prima ediție să se limiteze la numai câteva sute de exemplare, publicul a răspuns prin epuizarea ei la chiar ușa depozitului Editurii Economice. Acum cred că la acel moment se scria încă prea puțin despre UE în România, față de cât ar fi așteptat publicul interesat și avizat – or, poate și din acest punct de vedere lucrurile cred că au evoluat în ultimii patru ani.

      Mai important este însă altceva. Viața cea complicată și plină de paradoxuri a condus la împrejurarea în care cartea, chiar în forma primei ei ediții, ar putea fi citită și astăzi. Puține sunt faptele care ne despart astăzi de momentul 2003, în UE, în Europa și chiar în lume, în afara evenimentelor așteptate atunci – și bineînțeles avem în vedere aici în special recentele valuri de extindere a Uniunii. Bunăoară, la ora primei ediții, moneda Euro se deprecia puternic față de dolar, iar președintele BCE era olandezul Wim Duisenberg. Între timp, președinția BCE era preluată de francezul Jean Claude Trichet –  unii spun că ar fi la fel de vorbăreț precum predecesorul său –, Germania a intrat într-o oarecare coliziune cu Uniunea pe partea criteriilor de convergență, dar moneda europeană și-a (mai) revenit până la raportul de curs inițial față de dolar. Însfârșit, mai demult așteptata extindere a Uniunii, în fazele 2004 și 2007 (de care est-europenii, și nu mai puțin, românii au fost fericiți), își asuma și ea „coliziunea” cu votul popular asupra proiectlui primei Constituții europene, început de astădată „de la vest la est”, în țările membre Uniunii, și nu sub cele mai bune auspicii.

Autorul