Ca orice altă ţară din zona cunoscută în trecut ca Europa de Est, România trebuie să înfrunte dificultăţile rezultate dintr-o tranziţie ce s-a dovedit a fi mult mai dificilă decât au sperat mulţi. De curând am citit o carte despre tranziţie, scrisă de economistul şi filozoful politic maghiar Janos Kornai, în care el afirmă că în urmă cu trei decenii eliberarea de dominaţia sovietică a ţării sale şi statutul de membru al Uniunii Europene păreau un vis imposibil. Acel „vis imposibil”, continuă el, a devenit o realitate. Şi ce s-a întâmplat? Cetăţenii par a fi mai nemulţumiţi decât erau înainte, lucrurile evoluează mai încet, şi câteva categorii sociale resimt o nostalgie faţă de acel trecut.

     Aşa cum Mircea Geoană precizează în această carte importantă, aceste sentimente sunt vii şi vizibile şi în România. Procesul de reformare, ce a fost o condiţie a aderării la UE, a fost mult prea lung şi, uneori, dureros. Şi, totuşi, beneficiile par să apară foarte greu. El are dreptate atunci când afirmă că un model social românesc trebuie construit pentru a maximiza beneficiile (care, în ciuda percepţiei publice, sunt mari) şi, în acelaşi timp, pentru a face faţă provocărilor. Drept rezultat, societatea va putea, folosindu-şi propriile resurse de talente şi competenţă, să îşi creeze un loc mai bun în lume.

 

Anthony Giddens