În cadrul unei societăţi organizate potrivit principiilor democratice, colectivităţile teritoriale dobândesc prerogative importante cu privire la gestionarea problemelor de interes local.

      Concretizarea acestor prerogative revine autorităţilor publice locale, care sunt legitimate prin votul membrilor colectivităţii, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin activitatea pe care o desfăşoară urmăresc satisfacerea interesului general.

      De aceea, instituţiile publice locale trebuie să se apropie de membrii colectivităţii, să menţină un contact permanent cu aceştia. În acest context, administraţia publică locală trebuie să comunice, să fie deschisă dialogului, să respecte şi să ia în considerare cetăţeanul.

      Comunicarea colectivităţilor teritoriale reprezintă instrumentul care însoţeşte politicile instituţionale locale contribuind la materializarea acestora, face cunoscută corpului social acţiunea administrativă, determină nevoile şi dorinţele membrilor colectivităţii. Numai în aceste condiţii este posibilă consolidarea democraţiei la nivel local, de natură să permită exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor de către cetăţeni, precum şi satisfacerea intereselor colective.

      În România, problema comunicării colectivităţilor teritoriale constituie o noutate, având în vedere că administraţia publică locală, organizată pe baza principiilor autonomiei şi descentralizării serviciilor publice, este consacrată recent, prin Legea nr. 69 din 1991. De aceea, în vederea elaborării acestei lucrări ne-am inspirat după modelul francez, avut în vedere, de altfel, şi de legiuitorul din ţara noastră când a reglementat organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.

 

      Lucrarea de faţă este structurată în două capitole:

      Primul capitol cuprinde o privire generală asupra comunicării ca fenomen social, sunt definite unele noţiuni fundamentale, se stabilesc unele corelaţii între acestea. Este tratată, de asemenea, comunicarea instituţiilor publice în general (comunicarea publică).

      Cel de-al doilea capitol tratează comunicarea colectivităţilor locale, ca formă a comunicării publice, avându-se în vedere următoarele aspecte: obiectivele, formele pe care le îmbracă aceasta, politica de comunicare, resursele umane şi financiare ce trebuie afectate acestui domeniu de activitate, mijloacele şi tehnicile de comunicare utilizate de instituţiile publice locale.

      Prin acest demers se urmăreşte prezentarea unei imagini de ansamblu asupra comunicării colectivităţilor locale, evocarea multiplelor faţete ale acestui fenomen, ilustrându-se importanţa comunicării în contextul reformei administraţiei publice locale.

 

Autorul