Dezvoltarea fără precedent a urbanizării a determinat (în Occident încă de la sfârşitul secolului al 19-lea, în alte părţi mult mai târziu) edictarea unor reguli juridice specifice, care să ordoneze afectarea şi amenajarea spaţiului urban, în conformitate cu organizarea şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale şi naţională. Iar rezultatul direct al unor asemenea evoluţii l‑a constituit formarea şi afirmarea ca nouă ramură de drept şi inedită disciplină ştiinţifică a Dreptului urbanismului. Un drept de reconciliere şi armonie între interesul privat şi cel public, între ofensiva oraşului şi imperativul conservării mediului natural, un drept de solidaritate între membrii colectivităţii şi, mai ales, între generaţiile prezente şi cele viitoare.

      În urma unei istorii nu lipsite de sinuozităţi, Dreptul urbanismului constituie astăzi o disciplină prezentă în programele de studii ale Facultăţilor de Drept şi în planurile de cercetare ale institutelor de specialitate.