Asumându-şi riscuri multe şi mari, “filozofia contemporană” însăşi fiind un spaţiu (şi un timp) al încercărilor, Vasile Macoviciuc se fereşte de didacticismul ucigător, mai ales în acest caz. Dacă îşi dedică scrierea studenţilor săi, înţeleg că ţine la ei. El nu vrea ca aceştia să “înveţe” filozofie citind această carte îndreptată către ei. În genere, profesorul de filozofie numai dacă este prea sigur de sine, nefilozofic de sigur, crede că este rostuit să-i facă pe alţii să ştie filozofie sau ce şi câtă ştie el. Aşa încât nu-şi numeşte cartea Iniţiere dintr-o oarecare (sănătoasă, de cele mai multe ori, dar pentru supravieţuire larvară) prudenţă. El crede că acela ce se încumetă la scrierea unei cărţi despre filozofia contemporană propune, de fapt, exerciţii de deprindere a tehnicii gândirii filozofice.

      Vasile Macoviciuc gândeşte “filozofia contemporană” după principiul mai vechi, al unului în toate, ceea ce înseamnă că urmăreşte identificarea modului de a fi al filozofiei în varii “încercări”, de regulă, exemplare. De aici şi “structuralitatea” ademenitoare, fiind de tot posibilă ca adevăr, a cărţii. Autorul alege dominanta fiecărei filozofii şi astfel configurează un fel de sistem de constelaţii: “Contribuţii în ontologia umanului” (de la Kierkegaard la Sartre şi Heidegger), de la de Saussure la Eco (în ordinea faptului de a fi al omului, fiinţă significativă), “Orientări în epistemologia contemporană” (de la Russell la Kuhn), “Perspective ştiinţifice şi filosofice asupra experienţei estetice” sau “Elemente de filosofia moralei”.

 

Prof. univ. dr. Gh. Vlăduțescu