Nu ştiu dacă autorul este adeptul şi admiratorul impresionismului în pictură, totuşi titlul lucrării ne sugerează că unele dintre elementele ei de conţinut se pot găsi într-o formulă vecină cu „beaux-arts“. Ce poate să fie această dilemă? Un al şaselea simţ, pe care, în mod normal, universitarii ar trebui să-l posede, îmi spune că, în spatele formulei-controversă a titlului se ascunde o ameninţare, un avertisment, privind evoluţia contemporană a contabilităţii. Pe fondul unor transformări în eco­nomia mondială, con­cen­trate în jurul globalizării pieţelor financiare, poli­cromia, în plan contabil, reprezintă anii frumoşi ai diversităţii culturale, în sfera informării financiare. Hofstede definea cultura naţională, inclusiv pe cea contabilă, ca un fel de medie a credinţelor şi valorilor, în jurul căreia se situează membrii săi.

      La rândul lui, Gray, definind valorile contabile, a procedat la cla­sificarea sistemelor contabile, prin analiza relaţiilor propuse de astfel de valori. În timpuri mai recente, coagulările clasificărilor sistemelor contabile au fost consecinţa unor demersuri ştiinţifice pertinente. O clasificare riguroasă are la bază o teorie a clasificării, numită taxonomie. Tentativele taxonomice, în domeniul contabilităţii internaţionale comparate au relevat abordări demne de toată admiraţia. Miza principală a acestor clasificări a fost formularea unor modele de dezvoltare, de evoluţie contabilă. Dar perioada „la belle époque“ a trecut. Mai întâi fenomenele de armonizare, continuate de cele de conver­genţă, adună nori cenuşii, într-un domeniu care se credea un cer de un albastru imaculat. La modul general, vorbim despre convergenţa standardelor contabile naţionale cu cele internaţionale. Şi, mai presus decât toate, convergenţa celor două referenţiale contabile internaţional recunoscute: cel internaţional şi cel american. Nu în aria unei „linii verzi“, aşa cum s-ar putea crede, adică într-o zonă a reciprocităţii, ci – cum se putea altfel? – într-un climat de evoluţie a standardelor internaţionale, fie ele IAS revizuite, fie IFRS, după „chipul şi asemănarea“ standardelor americane. La raison du plus fort… Cu simţuri conta­bile atrofiate (a se înţelege uniformizate), vorbim atunci de monocromie. Şi înţelegem, cum nu se poate mai bine, mesajul-avertisment al acestui tânăr cugetător al catedrei noastre. Totul ar putea fi o exagerare, dacă fenomenele de convergenţă ar cuprinde numai multinaţionalele, marile grupuri şi marile companii. Dar IASB îşi ascute colţii. La orizont, se prefigurează standarde internaţionale şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Adică, în zona pe care o credeam altădată zona virgină, apărată de orice intru­­ziune culturală. Amă­gire sau naivitate. Poate ambele. Într-o atmosferă orwelliană, ne trezim şi sperăm că am avut un vis urât. Dar avertismentul lui Ştefan ne aduce la realitate.

 

Profesor universitar dr. Niculae Feleagă

Coordonatorul ştiinţific al colecţiei

„Biblioteca de contabilitate“