TEORIA  CONTABILITĂŢII este disciplina de introducere în imperiul ştiinţific al contabilităţii prin care, gradat şi metodic, se ia cunoştinţă cu elementele teoretice fundamentale ale obiectului şi metodei sale de cercetare, cu principiile, procedeele şi mijloacele specifice concepute şi folosite pentru obţinerea, valorificarea şi conservarea informaţiilor cu privire la patrimoniu, poziţia financiară şi profitabilitatea firmei.

     Cartea tratează această problematică, încercând un echilibru între ceea ce a acumulat şi conservat ştiinţa şi practica contabilă pe plan mondial şi naţional şi noile curente contabile moderne. Astfel, premisele ştiinţifice şi logice ale contabilităţii sunt abordate prin îmbinarea principiilor teoretice fundamentale clasice cu principiile (convenţiile) moderne de organizare şi conducere a contabilităţii şi de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare  acceptate prin standarde de comunitatea mondială (IFRS) şi europeană (Directivele Comunităţilor Europene).

     Două dintre procedeele de bază ale metodei contabilităţii, Bilanţul şi Contul, concepute pe suportul principiilor teoretice - dubla reprezentare şi dubla înregistrare - constituie elementele centrale ale lucrării prin care se pot înţelege logica şi mecanismul prin care contabilitatea interpretează, reprezintă şi esenţializează în plan informaţional obiectul său.

     Întrucât informaţiile contabile devin, prin publicarea situaţiilor financiare,  bun public, toţi cei interesaţi de acestea trebuie să aibă cunoştinţe minime de contabilitate pentru a fi în măsură să interpreteze şi să înţeleagă mesajul transmis.