După cum se cunoaște, până în 1989, comerțul exterior în România a constituit monopol de stat și s-a derulat exclusiv prin Banca Română de Comerț Exterior – ca instituție specializată a statului, care a continuat să funcționeze ca bancă comercială – societate pe acțiuni, până în anul 1999, când, datorită problemelor grave cu care se confrunta, a fost preluată pe bază de fuziune prin absorbire, conform OUG nr. 39/1999, de Banca Comercială Română S.A.

      Celelalte societăți bancare românești care au fost înființate după decembrie 1989 au început să deruleze treptat și operațiuni de finanțare a comerțului exterior – această gamă de afaceri constituind pentru ele o noutate absolută alături de celelalte schimbări impuse de tranziția de la economia de comandă la cea de piață.

      Pătrunderea pe piața financiar-bancară românească a marilor bănci străine cu experiență îndelungată în finanțarea comerțului exterior în condițiile pieței libere a constituit o amenințare serioasă pentru băncile locale puse în situația de a concura foarte rapid cu băncile străine într-un sector de afaceri foarte profitabil, în care ele – băncile străine – aveau un renume, o experiență și un know-how mult mai bune.

      Această situație a făcut ca băncile străine să dețină o cotă de piață mult mai mare în afacerile de comerț exterior comparativ cu cota de piață privind finanțările la intern.

      Problemele capătă o amploare mai puternică în condițiile accentuării fenomenului de globalizare, care oferă șanse suplimentare marilor bănci și grupuri financiare internaționale în raport cu băncile locale.

      Din acest punct de vedere, TRADE FINANCE – FINANȚAREA COMERȚULUI constituie un util sprijin tehnic acordat specialiștilor din băncile românești în competiția lor cu băncile internaționale care operează pe aceeași piață.

      “Concurența tehnocrației internaționale poate fi combătută eficient numai dacă cunoașterii mutilate de care ea se servește i se opune o cunoaștere care să aibă mai mult respect față de oameni și realitățile cu care sunt ei confruntați.”

      Pentru a nu risca pierderea “competiției cu băncile străine” în acest domeniu de afaceri deosebit de atractiv și profitabil, autorii au găsit de cuviință să strângă la un loc o multitudine de tehnici, proceduri, practici, instrumente utilizate de bănci în finanțarea comerțului, îndeosebi a celui exterior.

      Tehnicile, procedurile și instrumentele de lucru prezentate în lucrare au fost adaptate la condițiile concrete ale economiei românești, care parcurge tranziția dificilă și anevoioasă de la economia de comandă la cea de piață.