După cum se cunoaşte, până în 1989, comerţul exterior în România a constituit monopol de stat şi s-a derulat exclusiv prin Banca Română de Comerţ Exterior – ca instituţie specializată a statului, care a continuat să funcţioneze ca bancă comercială – societate pe acţiuni, până în anul 1999, când, datorită problemelor grave cu care se confrunta, a fost preluată pe bază de fuziune prin absorbire, conform OUG nr. 39/1999, de Banca Comercială Română S.A.

      Celelalte societăţi bancare româneşti care au fost înfiinţate după decembrie 1989 au început să deruleze treptat şi operaţiuni de finanţare a comerţului exterior – această gamă de afaceri constituind pentru ele o noutate absolută alături de celelalte schimbări impuse de tranziţia de la economia de comandă la cea de piaţă.

      Pătrunderea pe piaţa financiar-bancară românească a marilor bănci străine cu experienţă îndelungată în finanţarea comerţului exterior în condiţiile pieţei libere a constituit o ameninţare serioasă pentru băncile locale puse în situaţia de a concura foarte rapid cu băncile străine într-un sector de afaceri foarte profitabil, în care ele – băncile străine – aveau un renume, o experienţă şi un know-how mult mai bune.

      Această situaţie a făcut ca băncile străine să deţină o cotă de piaţă mult mai mare în afacerile de comerţ exterior comparativ cu cota de piaţă privind finanţările la intern.

      Problemele capătă o amploare mai puternică în condiţiile accentuării fenomenului de globalizare, care oferă şanse suplimentare marilor bănci şi grupuri financiare internaţionale în raport cu băncile locale.

      Din acest punct de vedere, TRADE FINANCE – FINANŢAREA COMERŢULUI constituie un util sprijin tehnic acordat specialiştilor din băncile româneşti în competiţia lor cu băncile internaţionale care operează pe aceeaşi piaţă.

      “Concurenţa tehnocraţiei internaţionale poate fi combătută eficient numai dacă cunoaşterii mutilate de care ea se serveşte i se opune o cunoaştere care să aibă mai mult respect faţă de oameni şi realităţile cu care sunt ei confruntaţi.”

      Pentru a nu risca pierderea “competiţiei cu băncile străine” în acest domeniu de afaceri deosebit de atractiv şi profitabil, autorii au găsit de cuviinţă să strângă la un loc o multitudine de tehnici, proceduri, practici, instrumente utilizate de bănci în finanţarea comerţului, îndeosebi a celui exterior.

      Tehnicile, procedurile şi instrumentele de lucru prezentate în lucrare au fost adaptate la condiţiile concrete ale economiei româneşti, care parcurge tranziţia dificilă şi anevoioasă de la economia de comandă la cea de piaţă.